msg systems ag

Poveşti de succes

„De la momentul angajării am parcurs cam toate etapele software-development-ului, în ordinea lor firească. La început, am făcut doar development pornind de la task-uri mai simple, ajungând la altele mai complexe. Cu timpul, task-urile au ieşit din categoria developmentului clasic, astfel urmând migrări de tehnologii, migrări de date, scrierea de concepte şi propunerea de soluţii.

Odată cu dobândirea rolului de team leader au urmat şi responsabilităţi legate de gestiunea echipei, de planificarea task-urilor şi multe alte atribuţii.“

Andreas K., Java Teamleader, Automotive

 

„msg systems este firma la care m-am angajat încă din timpul masteratului, în Aprilie 2010. Colaborarea a început clasic, cu un training: primul training Java organizat în firmă. Primele două proiecte au fost pentru BMW. Din Februarie 2011 lucrez intr-un proiect pentru Daimler.

Echipa din Cluj devenise pe la mijlocul anului trecut destul de mare astfel încât ideea de a avea în Cluj mai multă responsabilitate pe parte tehnică şi pe partea de business devenise o prioritate. Astfel, am primit rolul de technical coach, conducere din perspectivă tehnică. Îmi place foarte mult să lucrez în echipă, consider că oferă foarte multe oportunităţi de knowledge-sharing şi de knowledge-gaining atât la nivel tehnic cât şi social. Apreciez în special şansele şi încrederea care mi-au fost acordate de-a lungul colaborării. Când am intrat în firmă, ea număra circa 30 de angajaţi. Consider că am crescut împreună.“
Ioana B., Technical Coach, Automotive

 

“Povestea mea în msg a început în aprilie 2013 şi, pot să zic că a fost antrenantă şi provocatoare. Veneam în msg cu experienţă anterioară de lucru pe proiecte IT, însă am fost conştient de la început că nu am acel pachet de cunoştinţe business care să îmi permită să fiu implicat imediat în proiecte. Aşa că au urmat vreo două trei luni de explorare şi training-uri de FS-RI, perioadă în care sprijinul colegilor cu mai multă experienţă în FS-RI a contat foarte mult, după care am început efectiv lucrul în proiecte pentru clienţi precum IRB (Brasil) şi MunichRE.

În cazul proiectului IRB, responsabilităţile mele au inclus, pe lângă partea de analiză, dezvoltare, testare, documentare, şi o comunicare permanentă cu Business Consultant-ul aflat la client. În plus, fiind una din persoanele implicate pe toată durata proiectului, mi-a revenit şi rolul de coordonare a eforturilor pentru a duce la bun sfârşit acest proiect. În cazul proiectului Large Loss, rolul fiecarui membru din echipă presupune, pe lângă activităţile clasice enumerate mai sus, şi o implicare în activităţile de planificare/estimare, de review şi de îmbunătăţire a metodologiei folosite.

Cele două proiecte m-au ajutat să mă dezvolt în moduri diferite. La primul (IRB) am apreciat foarte mult ”libertatea de mişcare”, contactul cu mai mulţi seniori din arii diferite de expertiză în FS-RI şi oportunitatea de a participa activ la construirea soluţiei tehnice plecând de la cerinţele funcţionale. În ceea ce priveşte cel de-al doilea proiect, sunt încă fascinat de complexitatea lui, apreciez modul riguros şi structurat în care se lucrează, nivelul tehnic ridicat al persoanelor implicate în proiect şi metodologia folosita (EssUP - din câte ştiu eu, la nivel de msg este proiectul pilot pe SAP care utilizează această metodologie). În ambele cazuri am avut şansa de a face parte din echipe de proiect mixte (colegi din Romania, Germania sau de la msg global) cu o dinamică foarte bună şi o atmosferă de lucru foarte plăcută.“
Cristi C., Team Lead FS-RI

 

largeporntubepornrowsmaturevideopornnaughtysextales