#10ani: Interviu cu Radu Jinga, General Manager msg România

Home $ Articole $ #10ani: Interviu cu Radu Jinga, General Manager msg România

În spatele poveștilor de succes se află de fapt de cele mai multe ori multă muncă, seriozitate, implicare și devotament. Succesul nu vine neapărat peste noapte cum s-ar crede de multe ori sau cel puțin aceasta este viziunea celor de la msg România. Se alătură și ei seriei poveștilor de succes care împlinesc 10 ani la Cluj și am avut ocazia să povestim cu Managerul General msg România, Radu Jinga care ne-a povestit despre drumul parcurs din 2008 și până în prezent. msg group dezvoltă proiecte pentru piaţa germană şi pentru clienţi din întreaga lume, în mai multe domenii de business. Printre serviciile oferite se numără: dezvoltare software şi consultanţă utilizând tehnologii Java, SAP, .NET, aplicaţii mobile, testare software, administrare de sistem, suport tehnic şi operaţiuni financiare.

V-am făcut curioși probabil, așa că cel mai bine apelăm la ordinea cronologică, să vedem care au fost începuturile acestei companii. Noi știam deja că povestea msg group a debutat undeva în anul 1980 în München, la inițiativa a trei tineri ambițioși care doreau să revoluționeze industria IT,  iar la Cluj a ajuns aproximativ 30 de ani mai târziu.

La momentul acela, msg group își câștiga în continuare proiecte și clienți faini, pe piață ne mergea foarte bine, dar a simțit foarte tare nevoia de competență pentru realizarea acestor proiecte. Și pentru extindere, pentru că au dorit o deschidere spre alte zone ale lumii. În încercarea de a găsi o locație potrivită, cei de la msg au venit în România, au venit și la Cluj, și așa ni s-au intersectat drumurile. După câteva luni, când au văzut că eram pe aceeași lungime de undă cu ce se gândise ei în ceea ce privește capacitatea de învățare a oamenilor, compatibilitatea la nivel uman, conexiuni tehnice, am hotărât să pornim pe acest drum. Am preluat eu, era o echipă care număra peste 10 persoane.

În prezent sunt aproximativ 500 de angajați la msg Romania. Creșterea aceasta a fost una naturală, organică. Singura întrebare pe care au avut-o inițial a fost: cât de bine și repede ne putem integra în cadrul concernului? Muncă aveau de făcut, indiscutabil, era doar problema găsirii oamenilor potriviți. Fiecare an a însemnat altceva, la început echipa creștea cu câteva zeci de oameni, în ultimii doi ani a crescut și cu câte o sută de oameni, nu a fost un ritm constant, pentru că contau oamenii care se alătură echipei mai mult decât numărul de angajați. Și-au dorit doar persoane care să înțeleagă imaginea de ansamblu în ceea ce privește mersul companiei și pe care să le poată integra în domeniile de business în care ei activează: automotive, financiar-bancar, asigurări, sectorul public și industria alimentară. Proiectele pe care lucrează sunt de o complexitate incredibilă, și pe lângă faptul că sunt câteva zeci de proiecte pe an, ca număr și lucrează extraordinar de mulți oameni împreună pentru a obține un rezultat, provocări sunt la tot pasul.

Iar munca nu se termină odată cu predarea proiectelor. It is a living system. Sunt unele care se extind pe o perioadă mai lungă, chiar pentru Audi se lucrează la un produs de vreo 20 de ani constant. La momentul actual sunt vreo 20 de oameni care muncesc la el. În ceea ce privește echipa, în primii ani s-a simțit cumva lipsa de identitate, că nu aveau cu ce să se asocieze și vedeam că angajații aveau îndoielile lor. Era normal. Atunci s-a format o idee limpede pentru mine: noi trebuie să știm de ce facem asta, nu neapărat proiectul, ci ce vrem să construim, cine suntem. Până s-a consolidat treaba asta, a durat. Dar am reușit, pentru că am văzut formându-se o bază, oameni care ne erau alături de ani buni deja. Am realizat că totul trebuie să fie legat de o cauză, și de asta am pus echipa pe primul loc, ea e valoarea noastră numărul 1.

msg este prezentă și în Târgu Mureș și Timișoara, iar angajații din cele 3 locații se întâlnesc cu toții de 4 ori pe an, cel puțin. Chiar acum se lucrează la organizarea unui eveniment intern cu tradiție, și anume un msg Grill Party. Acest eveniment reunește în fiecare an colegii din toate cele 3 locații și presupune o seară petrecută împreună la sediul principal msg – pe terasă, în curte, în garaj, să încapă toată lumea. Radu ne-a spus că ar putea părea amuzant pentru cineva de afară, cum insistă ei să nu renunțe la sediul lor, însă simte că lumea nu ar mai rezona la fel, că nu s-ar mai simți la fel de msg, de acasă. Vara au un teambuilding, iarna o petrecere de Crăciun, iar de curând au și un Kick Off msg România. Asta pe lângă faptul că la început de an pornesc spre Germania, la Kick Off-ul general, al concernului, unde cine dorește poate merge și la 2-3 zile de schi în Austria înainte. #coolteam, right? Apropo de asta, stați să vedeți ce am aflat despre implicarea msg România pe partea de responsabilitate socială.

Mi se pare important nu doar să dai bani pentru un scop, ci să mergi să faci, să te implici tu direct. Asta înseamnă să cumperi un cadou pe care să-l oferi personal sau să iei un copilaș de mână, orice poți, doar să fii prezent. Am fost într-o iarnă cu mașinile în Măguri-Răcătău cu toții, am strâns pachete și le-am dus oamenilor. Anul trecut, în cadrul teambuilding-ului, am zis să înveselim copiii la școala din Mărișel. A fost o zi întreagă de muncă, unde toată lumea a dat cu var, a construit un spațiu de joacă pentru copiii de acolo, am renovat gardul din curtea școlii, terenul de fotbal și am mai construit o zonă unde copiii pot să servească masa afară, când vremea de afară le permite. Proiectului i-am spus msg Heart Work, iar anul acesta în luna iunie avem programat deja un nou proiect prin care mai renovăm o școala din Someșeni, județul Cluj. Iar acum urmează msg Maraton Apuseni, ce are ca scop promovarea și conservarea zonelor montane din munții aceștia, am avut si acțiunea de împădurirea de la Vâlcele în 21 aprilie.

Acum, suntem siguri că oricare dintre noi ar fi atras de o echipă care nu numai că știe să se distreze, ci sunt și extrem de implicați pe partea socială. Era de așteptat să venim cu un val de întrebări legate de profilul celor angajați acolo, cum poți ajunge în companie, mai ales că aceasta se poziţionează în top 10 al firmelor de profil din Germania și în 2014 I s-a acordat titlul de “Great Place to Work”. Aceste aspecte i-ar putea determina însă pe mulți să spună – ”Vreau să lucrez aici” sau, la polul total opus – ”Poate că nu am aptitudinile necesare pentru a obține un post în această firmă.”

Noi căutăm capacitate și potențial la oamenii noi. Ne uităm la ce putem face împreună în viitorul apropiat, nu neapărat la ce poți face astăzi, mai ales că mai bine din jumătate de angajați vin de pe băncile facultății. Vrem să știm cât de repede înveți și cât de bine te potrivești aici. Din acest motiv avem puse la punct și multe acțiuni de instruire, încă de pe vremea când eram o echipă de 30 de persoane făceam curs de SAP în facultăți. Acum, în fiecare vară facem un training JAVA care durează 5-6 săptămâni, 8h pe zi, unde lumea stă doar la calculator, accentul este pus pe practică. Avem un coleg care joacă rolul clientului, vine și cere, iar participanții la training prezintă proiectul în fața noastră, au experiența asta de companie, e o simulare de situație. Iar diferența față de ce fac studenți la facultate e foarte mare, pentru asta avem chiar confirmarea lor.

În continuare, am povestit câte puțin despre cum vede el evoluția pieței pe care activează, având în vedere ultimii 10 ani.

Prin prisma concurenței puternice, firmele au început să pună un accent deosebit pe angajat, condiții de lucru, organizare, mediului uman în general, lucruri care nu existau până atunci. Sunt foarte încântat că a crescut conținutul muncii din punct de vedere calitativ, sunt mai puțin încântat de acest buchet de beneficii care a început să apară, ce primește acolo, ce primești dincolo. Simt că în domeniu acesta suntem prea mult în față de celelalte branșe, s-a separat prea mult restul lumii de zona IT.

În ceea ce privește progresul msg în timp, Radu ne-a spus că acum, spre deosebire de primii ani când totul era sub semnul întrebării și se străduiau să iasă din bula anonimatului, se simt ca într-o altă lume. Se bucură că și-au menținut o imagine curată, pentru că niciodată nu a apelat la tot felul de artificii și instrumente care sunt la îndemâna tuturor pentru a se auto-promova. Este convins că astfel de lucruri se simt imediat de către publicul larg și ar crea o impresie greșită și în rândul angajaților, care sunt acolo și știu oricum tot ce se întâmplă. Înainte să plecăm, am vrut să știm cum decurge o zi din viața sa, din poziția de General Manager.

Încep la ora 9. Stau uneori și până la 9-10 seara, au fost situații. Sunt și zile în care plec și la 5. Eu nu îl văd ca un program fix de lucru, ci sunt chestii pe care trebuie să le facem, care nu pot fi amânate. Eu văd totul ca un mecanism de ceas, dacă scoți o rotiță, nu mai merge cum trebuie. Cam în fiecare zi am meeting-uri regulate și proiectele mele, acțiunile de care mă ocup. La început mergeam des în Germania și stăteam perioade mai lungi, iar în fiecare zi câte 6 ore de meeting-uri cu diverse persoane, trebuia să te focusezi pe fiecare în parte, pentru că veneau din branșe, poate și din alte orașe, era foarte intens. Acum merg mai rar. Am timp și de hobby-uri, fac mountain bike, alpinism, de jumătate de an o am si pe Lila, un câine pe care de altfel l-am luat de la adăpost, cu care am creat deja o relație faină. În rest, în ultimii ani sunt preocupat de dezvoltare personală, inteligență emoțională, spiritualitate, cine suntem, cum respirăm, lucruri de genul acesta.

Pentru aniversarea msg România de 10 ani au pus la cale un party de la care își doresc două lucruri în principal: să fie deosebit față de ce au făcut până acum și să nu aibă loc într-o locație standard. Pe deviza – mainstream is overrated. Când au împlinit 5 ani de zile au făcut la Bonțida, și s-au distrat pe cinste, mai ales că sunt mulți tineri în echipă. Vor veni cu siguranță și colegi din Germania, toată lumea e nerăbdătoare să sărbătorească.

Când mă gândesc la toți acești 10 ani prin care am trecut, îmi vine în minte un singur cuvânt – maturitate. Suntem stabili, avem mulți seniori alături de noi, suntem apreciați în cadrul concernului, avem o vizibilitate și o dimensiune.

#10ani este o serie de interviuri inițiată în contextul împinirii a 10 ani de ClujLife, prin care ne-am dorit să aflăm poveștile a 10 oameni care au pus bazele, au dezvoltat și au făcut lucruri frumoase ce au ajuns, de asemenea, la vârsta de 10 ani în Cluj.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!